ANUL IULIU MANIU SI CONSTANTA

             La 3 iulie 2023 Presedintele Romaniei a promulgat Legea votata de Camera Deputatilor prin care 2023 este declarat ”Anul Iuliu Maniu”‘.Cu acest prilej se vor organiza evenimente  educationale,politice,diplomatice sau culturale dedicate contributiei fostului prim ministru la unitatea , modernizarea si democratizarea Romaniei.

             AFDPR-Filiala Constanta saluta aceasta initiativa dedicata omagierii unui mare om de stat in anul in care s-au implinit 150 ani de la nastere(8.01.1873-Badacin/Simleul Silvaniei)si 70 ani de la moarte (5.02 1953-in temnita de la Sighet).

       “Jur in fata lui Dumnezeu,pe constiinta si onoare ca imi voi dedica viata pentru triumful cauzei romanesti”(juramantul lui Iuliu Maniu in 1892).

            “Lagarele si inchisorile pot inchide oameni si-i ucide ,dar nu pot inchide si nici ucide ideile care circula ,oricate piedici le-ai pune(…)Pe mine nu ma ingrozeste nici lagarul,nici moartea si am incredere deplina in soarta buna pe viitor a Romaniei”spunea Iuliu Maniu la 8 aprilie 1947 anticipand arestarea lui la 14 iulie 1947.

        Condamnat in urma unui proces fabricat ,la “temnita grea pe viata”,Iuliu Maniu s-a stins dupa o suferinta cumplita fiind ingropat noaptea(nu se stie unde),fara cruce la capatai si fara ca romanii sa aiba unde aprinde o lumanare…

              In certificatul de deces de la Sfatul Popular Sighet,inregistrat dupa 4 ani(20.07.1957)este specificat ca numitul Maniu Iuliu”fara ocupatie”a murit de “ ïnsuficienta circulatorie si miocardita cronica senila” pentru care a primit tratament medical.

          Au fost efectuate sapaturi pentru recuperarea osemintelor,dar cele gasite nu au corespuns datelor particulare :Maniu avea in  picior o tija in urma unei rani capatate in primul Razboi Mondial.

                 Regimul comunist a dorit sa stearga urmele caznelor la care fusese supus,astfel incat Securitatea a avut sarcina sa imprastie stiri false despre soarta sa,raspandind zvonul ca traieste la Constanta.Un document CIA din 15 aprilie 1954 cuprinde o informatie transmisa de un spion american(cu identitatea pastrata secreta chiar si dupa desecretizarea rapoartelor) care comunica relatarea unui ofiter de Securitate ca Iuliu Maniu inca traieste si care dadea asigurari ca nu se mai afla in inchisoare ci traieste la Constanta fiind plasat in arest la domiciliu.Nici identitatea securistului care spunea ceea ce trebuia sa auda Occidentul-ca Maniu este bine tratat de comunisti-nu e dezvaluita in raportul CIA.

              Comunistii nu au mentionat intamplator localitatea Constanta.In zona peninsulara a orasului,pe faleza inalta spre portul Tomis,se construise la sfarsitul sec.19 Hotelul Francez (vila Regnier) apartinand lui Josef Husser,un diplomat elvetian.Fata acestuia (Jeanne) maritata cu generalul Ioan Marcovici avea 3 fete:Arlette,France si Antoine.Arlette care se nascuse la Constanta pe 5 mai 1915,a devenit ulterior (la 24 0ct.1942) sotia lui Corneliu Coposu care ,impreuna cu Iuliu Maniu(un obisnuit al hotelului),vizitase familia Marcovici in iulie 1941.Nunta a avut loc tot la Constanta,fiind invitati de vaza in frunte cu Iuliu Maniu.

               In 1947 Corneliu Coposu a fost de asemenea arestat odata cu colegii de partid ,a stat in temnita si cu domiciliu fortat  17 ani si a murit in 1995.

               Procesul in care a fost condamnat Iuliu Maniu a condamnat de fapt la moarte intreaga opozitie din Romania.

         In acest an comemorativ aducem un pios omagiu lui Iuliu Maniu,artizan al Unirii Transilvaniei cu Tara,supranumit dupa Marea Unire”Sfinxul de la Badacin”.

                 Dumnezeu sa-l odihneasaca!

                                                        Presedinte AFDPR -Filiala Constanta

                                                                Mihai Serpoianu                  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *